Infrastruktur / Infrastructură

Von einer deutschen Übersetzung dieses Textes habe ich abgesehen: der deutsche Leser würde ihn ohnehin nicht verstehen können, das ist schlicht eine andere Welt. Vielleicht kann er sich durch die Bilder einen Eindruck machen, worum es geht.

===

Au trecut vreo cinci ani de când m-am enervat citind un articol de pe contributors.ro, care proslăvea internetul de mare viteză la sate, trăgând concluzia că el ar fi mult mai important decât „infrastructura tradiţională” impusă de UE.
Această opinie a autorului a fost împărtăşită de o droaie de comentatori, unii dintre ei activând chiar în agricultură. E clar, ţăranul român are, mai nou, internet. Când are.
Mi-am amintit de acest episod ieri, ziua când la noi în sat s-a întrerupt curentul timp de şase ore.
Ia să vedem ce s-a mai întâmplat în această privinţă în cei cinci ani care au trecut de atunci.
Societatea Electrica (numită mai nou Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice, în părţile noastre SDEE Transilvania Nord) furnizează în continuare (când chiar furnizează), folosind infrastructura de acum 60 de ani, o electricitate de calitate îndoielnică la un preţ comparabil cu cel din Germania. Dacă vecinul taie lemne cu fierăstrăul circular electric (ţârculă), la noi pâlpâie lămpile şi maşina de spălat refuză orice activitate. Am reclamat fluctuaţiile de tensiune (care ating uneori valori minime, măsurate de mine, de 60-70 V), Electrica a trimis un omuleţ care a cerut permisiunea să măsoare tensiunea la contorul nostru, deoarece eu aş fi reclamat „tensiune slabă”. Rezultatul a fost: 230 V, că tocmai nu tăia nimeni lemne şi nici nu lucra nimeni cu aparatul de sudură.
Strada Principală din sat s-a deteriorat complet: lucrările de canalizare (iată încă un caz, în care UE e de vină!), începute în urmă cu peste un an şi neterminate încă, i-au dat lovitura de graţie, după ce fusese oricum aproape distrusă cu ocazia instalării reţelei de apă (nota bene: de acum 12 ani!). S-a scos din adâncuri o argilă roşie grasă, care a fost împrăştiată apoi peste puţinul pietriş rămas, deoarece asta era mai ieftin decât să fie ridicat surplusul şi transportat în altă parte. Rezultatul a fost că a trebuit în câteva rânduri să punem lanţurile la maşină pentru a putea ieşi din sat, cu toate că nu era nici urmă de zăpadă… Se zvoneşte că strada va fi asfaltată… cândva. Aud chestia asta de vreo 5 ani.
Internet rapid la sate? Poate în altă parte. Aici nu există nici măcar o linie telefonică, de cabluri cu fibră optică să nici nu mai vorbim. Mă bucură, într-un fel, faptul că cocălarii (cacofonie voită) bucureşteni au cel mai rapid internet din univers, poate că asta le distrage atenţia de la alte ghiduşii mai puţin nepericuloase pe care le-ar putea face. Aici be bucurăm de o telefonie fixă, care funcţionează tot prin reţeaua de telefonie mobilă, unde aparatul de la care încerc să fac un apel îmi răspunde invariabil, de două trei ori înainte de a se îndura de mine: „Eşti în afara zonei de utilizare”. Internetul mobil? La sfârşit de săptămână, dacă chiar merge, cam 56k.
Dă-l naibii de internet! Hai să vedem cum stăm cu producţia de lapte.
Pe vremuri, se spune că aici în sat erau vreo 200 de vaci. Prin 1995, când am cumpărat terenul de aici, mai erau vreo 20. Acum sunt vreo 2. Au mai fost nişte „proiecte” subvenţionate de UE, la care s-au încasat banii, iar după doi ani de funcţionare s-a închis taraba, lăsând în urmă nişte clădiri care acum se părăginesc şi o droaie de câini vagabonzi. Probabil că şi aici tot UE e de vină! Numărul limitat de germeni pe unitatea de volum se poate obţine doar prin spălarea ugerului, mulgătoare automate şi refrigerare. Ia să vă văd cum faceţi asta în condiţiile de aici. De forţa de muncă nici nu mai vorbesc. Bine că avem internet rapid, când şi unde îl avem! Rezultatul final este că produsele lactate româneşti sunt pe cale de dispariţie, deoarece sunt la fel de scumpe sau uneori chiar mai scumpe decât cele străine. Modesta încercare de a oferi pachete de unt de 40% (semigras!) sau de 180 în loc de 200 de grame nu prea a avut efectul scontat… şi nici apelul la patriotism.

Hai să nu mă mai enervez. Mă duc acum să mă uit la televizor, dacă voi avea curent, dar nu la posturi româneşti. Mie îmi ajunge până peste cap România pe care o am în jurul meu, cu ţopârlanii pe care nu pot să-i evit, nu am nici un chef să mai şi văd şi mutrele vulgare ale pipiţelor cu dicţiune de mahala, emisiuni de muzică aşa zis populară sau de „ştiri” care durează vreo oră şi sunt împânzite cu bârfe de suburbie bucureşteană.

Vrând să previn întrebări de genul „De ce nu emigrezi”, declar că am emigrat deja. Acum mă bucur doar de vestita ospitalitate românească, aflându-mă aici în vizită.