Minima Ruralia

Mă amuză un pic (dar mă irită foarte mult) părerile habarniştilor Adrian Papahagi, Traian Ungureanu, Bogdan Calehari, Costin Andrieş, Dragoş Paul Aligică, care consideră modificările climatice ca fiind o invenţie stângistă. Cum poţi să susţii o astfel de părere fără să ai nici cea mai mică idee de fizică sau climatologie?
Dar cel mai mult mă irită cazurile în care aşa-zişi specialişti bagatelizează în continuare această tematică, cum ar fi geologul Emil Borcean (co-fondatorul ÎLD) sau geofizicianul Constantin Crânganu, (harnic autor la contributors.ro, care, după caz, neagă încălzirea globală – da nu chiar de tot – sau o consideră inevitabilă şi chiar o binefacere pentru omenire).
Şi iată că acum se trezeşte un (după propria afirmaţie) fizician, care vrea să demonstreze că efectul de seră, provocat de bioxidul de carbon, (“pseudoştiinţa încălzistă”) ar fi o teorie falsă.
Într-un talmeş-balmeş de confuzii şi afirmaţii eronate*, acest mare specialist ne “demonstrează”:

Cu alte cuvinte, concentratia gazelor cu efect de sera in atmosfera nu conteaza mai deloc, pentru ca transferul de caldura prin radiatie e neglijabil fata de cel prin contact.

Păi chiar dacă am admite prin absurd că transferul de căldură în atmosferă se produce exclusiv prin “contact”, cu cine naiba stă atmosfera în contact, dacă nu cu vidul cosmic? Iar ăsta precis că n-are “chef” să se încălzească, oricât de strâns ar fi contactul, nici chiar dacă l-ai strânge în braţe.
M-am cam plictisit de atâta ignoranţă agresivă. Orice încercare de a dialoga cu negaţioniştii ecologici (şi chiar am făcut destule, vezi aici.) îmi aminteşte de Sisif.

*
Termosul, dispozitiv casnic, folosit pentru a păstra alimentele calde sau reci la o temperatură cât se poate de constantă pentru o perioadă cât mai lungă de timp, conţine un recipient cu pereţi dubli, între care se află vid, confecţionat din metal sau sticlă, care reflectă în mare măsură razele infraroşii din exterior sau interior. Se bazează pe dispozitivul tehnic cunoscut ca “vas Dewar”, utilizat în special pentru înmagazinarea la presiune normală a gazelor lichefiate. Transferul lent de căldură prin radiaţie nu este, deci,  o caracteristică fizică imanentă a sistemului, ci doar proprie acestui dispozitiv, care se obţine prin metalizare sau confecţionarea pereţilor dintr-un metal corespunzător, care reflectă bine razele infraroşii. Cu toată construcţia un pic asemănătoare, acesta nu este câtuşi de puţin identic cu aparatul cunoscut sub numele de “calorimetru”, utilizat în termodinamică pentru măsurarea cantităţii de căldură. Înlocuirea vidului printr-o atmosferă de bioxid de carbon (sau de alt gaz de seră), aşa cum se propune aici pentru demonstraţie, ar deteriora capacitatea de izolare termică a acestui dispozitiv prin inducerea fenomenelor de convecţie şi conductivitate termică, având doar un efect minor în privinţa pierderilor prin radiaţie, care sunt, prin definiţie, puternic ecranate de către stratul reflectant. Concluzia trasă pe baza experimentului imaginar este, deci, eronată.