Când nişte reporteri agramaţi iau interviuri unor medici la fel de agramaţi, atunci afli tot felul de chestii haioase. Printre altele şi faptul că din ce în ce mai mulţi români sunt rezistenţi la antibiotice. (Linkuri nu vă mai dau, mai căutaţi şi singuri.)
Păi eu credeam că suntem doar rezistenţi la civilizaţie, educaţie şi cultură. A, era cât pe-aici să uit, şi la băutură…
Defazaţi? Ba defazaţi sunteţi voi!
O doamnă din Germania, care ne-a vizitat aici vara trecută şi care locuieşte într-un oraş unde există o fabrică de mături, îmi trimite prin curier cadou de ziua mea un astfel de obiect. (Dar o mătură ceva mai specială, după cum puteţi vedea în poza alăturată, creată cu ocazia campionatului mondial de fotbal care se apropie.) O fi vreo aluzie la faptul că soţia mea (nemţoaică veritabilă) şi cu mine (cu fundul în două luntri) curăţăm de zor, aici în sat şi prin împrejurimi, grajdurile lui Augias? Că de fotbal nu prea sunt pasionat, iar actuala echipă a Germaniei mă lasă cam la fel de rece ca şi temperatura de azi (actualmente 7 °C).
Povestea coincide cu anunţul lui Crin Antonescu de a nu mai candida la Preşedinţie şi lansarea lui Klaus Iohannis în cursa spre Cotroceni.
Mă simt şi eu obligat să fac o declaraţie publică.
Dacă Iohannis câştigă alegerile, am să-i fac mătura cadou, pentru că va avea mai mare nevoie de ea decât mine. Dar din dar se face rai.
În afară de aceasta, doresc să-mi fac cunoscută părerea mea fermă potrivit căreia analiştii politici români sunt nişte cizme.
Prin postarea din 10 mai am inaugurat aici o nouă rubrică muzicală. Două lucruri urmăresc prin aceasta. În primul rând doresc să mai abat atenţia de la urâţenia vieţii cotidiene prin ceva frumos. În al doilea rând aş vrea să creez, cel puţin în mod simbolic, o oarecare contrapondere la îngrozitoare degradare a gustului muzical pe care am constatat-o la multe persoane de vârsta mea. Foşti colegi de liceu, adolescenţi ca şi mine pe vremea lui Beatles şi Rolling Stones, care pe vremuri dansau rock&roll şi twist, se delectează mai nou cu manele şi muzică aşa zis „populară”.
Noua alianţă de tip DA a forţelor „de dreapta” este salutată de către mulţi specialişti ca fiind un rău mic, adică un mare bine. Antonescu este dintr-o dată văzut cu alţi ochi decât până acuma, ba chiar admirat pentru manevrele sale politice de ultimă oră.
Unii merg chiar atât de departe încât regretă faptul că au boicotat referendumul pentru suspendarea Preşedintelui din 2012, deoarece am fi avut încă de pe atunci un Preşedinte „de dreapta” în persoana numitului Antonescu, pe care l-am fi putut realege comod în acest an… o domnie de 8 ani a „dreptei” şi a „dreptăţii” a fost ratată în mod uşuratic!
Oameni buni, voi cei care revendicaţi DREAPTA românească, chiar a dat strechea în voi? Prin asta dovediţi FĂRĂ TĂGADĂ că nu sunteţi cu nimic mai buni decât cei pe care îi combateţi.
Mie personal îmi este imposibil să votez cu PSD. Dar mi-a devenit imposibil să vă votez şi pe voi, PDL, PNL, PMP. Ştiţi ceva? Mi s-a făcut lehamite de politica românească şi de aşa zişii analişti politici de aici. Voi vota pe viitor doar în Germania.
PS
Pe blogary.ro am încercat să comentez articolul citat mai sus. Comentariul n-a apărut (încă). Îl redau mai jos:
Teribila greşeală a Dreptei este, după părerea mea, faptul că lipsa sa de respect pentru etică o aduce pe aceeaşi treaptă de Strâmbătate ca şi Stânga. Lucru dovedit chiar şi de prezentul articol. Să-l doreşti pe Antonescu Preşedinte al României este, după tot ceea ce ştim despre el, pur şi simplu strigător la cer. Ar fi o ruşine de nedescris pentru România. O astfel de atitudine nu este doar machiavelică, ci absolut indecentă. Iar la durată, chiar şi din punct de vedere politic, contraproductivă.
Actualizare 31.05.14 la ora 15:00
Comentariul de mai sus a apărut între timp.
Tot între timp Antonescu declară că nu va candida la alegerile prezidenţiale viitoare, cu toate că se consideră în continuare „cel mai bun”, deci cumva împotriva propriei sale convingeri. (Ceea ce dovedeşte, printre altele, şi faptul că până şi politicienii români au o viziune politică mai largă decât analiştii politici autohtoni. Prin asta nu mă refer, se-nţelege de la sine, la d-l Antonescu…)
Scuzaţi titlul în limba germană.
Nu pot însă să mă abţin de la acest joc de cuvinte, din păcate, intraductibil. „Wurst” înseamnă în germană nici mai mult nici mai puţin decât „cârnat”. Se pronunţă în multe regiuni ale Germaniei şi Austriei la fel ca şi „wurscht” (care, în argou, s-ar putea traduce prin „indiferent”, „mă doare-n cot”, „mi se rupe” şamd.).
N-am văzut (ca de obicei) emisiunea. Mă dureau îngrozitor coatele.
Dar găsesc rezultatul deosebit de semnificativ. Deh, prejudecăţile mele.
Mă întreb doar, din pură curiozitate, deoarece presa internaţională exultă în a lăuda mesajul tolerant, antihomofob, al acestei premieri, dacă la această competiţie mai poate fi vorba de muzică?
O dovadă în plus că românii nu mai ştiu româneşte: agramaţii de la TVR îşi dau din nou în petic.
Când construieşti un zid din piatră naturală, este cam la fel de greu să găseşti bucata tocmai pe potrivă ca şi atunci când, scriind, cauţi cuvântul nimerit. Ocupaţia cu pietrele este însă, cel puţin pentru pietrarul amator, mult mai generoasă decât scrisul. Pe lângă faptul că satisfacţia este imediată, aceasta depinde şi mult mai puţin de aprecierea publică…
