Tag der Vereinten Nationen. Wird heute offiziell gefeiert. Ha, ha.
Wenn ein Land so regiert wird, wie die Welt heute, dann wird es sofort, völlig zu Recht, als Failed State, gescheiterten Staat, angesehen.
Aber: ist die ganze Welt nicht wiklich gescheitert?
Das Gefühl, dass wir als Menschheit es gründlich vermasselt haben, macht sich langsam breit.
Ist die verstärkte Suche nach außerirdischen Zivilisationen und nach Exoplaneten auch eine unbewusste Reaktion darauf? Ein Hilferuf?
Macht euch nichts vor, Leute.
Die Vermutung, dass eine außerirdische Zivilisation auch wie wir über Radiowellen kommuniziert, ist naiv. Vielleicht machen sich deren Schöpfer Rauchsignale mit schwarzen Löchern… oder spielen Billard mit Sternen. Aber auch wenn wir sie finden, welche Garantie gibt es dafür, dass sie uns aus der Patsche hilft? Da ist mir sogar als Hilfe unser zorniger Gott lieber… von ihm wissen wir wenigstens, was wir erwarten können.
Und die Vorstellung, dass wir irgendwann von einer kaputt gewirtschafteten Erde ins All auswandern können, ist nicht nur widersinnig, sondern regelrecht bescheuert. Wenn wir es hier, auf der Mutter Erde, unter fast idealen Bedingungen, nicht geschafft haben, wie wollen wir es im lebensfeindlichen All auch nur andenken?
===
Ziua Naţiunilor Unite. Se sărbătoreşte azi oficial. Ha, ha.
Dacă un stat este azi guvernat aşa cum este condusă lumea, este declarat, pe loc şi pe bună dreptate, ca Failed State, stat eşuat.
Păi nu este lumea întreagă, de fapt, eşuată?
Sentimentul că noi, omenirea, am ratat-o de-a binelea, se răspândeşte din ce în ce mai mult.
Poate că şi intensa preocupare pentru civilizaţii extraterestre şi exoplanete este o reacţie la asta. Un strigăt după ajutor.
Nu vă mai amăgiţi, oameni buni.
Presupunerea că o civilizaţie extraterestră comunică tot prin unde radio ca noi este naivă. Poate că ea foloseşte semnale de fum bazate pe găuri negre? Sau joacă biliard cu stele? Dar chiar dacă vom găsi vreuna, ce garanţie avem că o să ne scoată din impas? Păi atunci chiar că îl prefer ca ajutor pe Dumnezeul nostru cel mânios… măcar de la el ştim la ce ne putem aştepta.
Iar viziunea că noi vom putea cândva emigra în cosmos de pe un Pământ adus la faliment, este nu numai absurdă, ci chiar de-a dreptul idioată. Dacă am eşuat aici, pe mama Terra, în condiţii aproape ideale, cum putem să gândim că vom reuşi în cosmosul cel duşmănos vieţii?
2 Comments
Subscriu: suntem esuati.
Intreb (nu, neaparat, retoric, dar sa nu intepeneasca tastatura): oare, vinovatii principali nu sunt „comandantii”, papusile de carpa ale celor care au bani multi si vor si mai multi?
Chestia cu lăcomia după bani (care creşte cu cât ai mai mulţi) este o caracteristică general umană. În afară de asta, păpuşile de cârpă sunt (cel mai adesea) alese de noi în mod democratic (sau dacă nu, tolerate din laşitate). Astfel încât, din păcate, vinovaţii suntem noi toţi.
Post a Comment