După 5 ani de abstinenţă, am dat de curând iar o raită pe www.contributors.ro ca să aflu ce se mai întâmplă pe-acolo. Îmi sare din nou în ochi un articol al profesorului Crânganu, cu care am mai avut o altercaţie pe vremuri. Hai să-mi dau şi eu, cu delicateţea şi diplomaţia care mă caracterizează, cu […]
În Germania a fost ales şi în acest început de an „necuvântul” anului trecut, pe care îl redau în titlu. Comentariile sunt, din punctul meu de vedere, de prisos, astfel încât mă rezum la a exprima o dorinţă. Mi-aş dori să pot băga această ştire cu forţa pe gâtul tuturor sectanţilor iresponsabili de la ÎLD, […]
M-am ocupat deja de câteva ori (1 ; 2 ) cu această temă. Marii specialişti în climatologie de pe platforma ÎLD, Emil Borcean şi Costin Andrieş încercau să mă convingă în 2014 că tendinţa de încălzire globală s-a diminuat semnificativ în ultimii ani, lucru care ar dovedi fără nici un dubiu faptul că totul (adică […]
duminică, noiembrie 5, 2017
Fapte cunoscute: 90% din suprafaţa ţării sunt la joasă altitudine, în majoritatea lor constând din regiuni mlăştinoase aparţinând deltei comune a fluviilor Brahmaputra, Gange şi Meghna. Dacă nivelul mărilor va urca cu un metru (ceea ce este de aşteptat până în anul 2100), atunci 18% din suprafaţa ţării vor fi inundate permanent. Având apă berechet […]
marți, decembrie 20, 2016
Donald Trump a catalogat, în decursul campaniei sale electorale, modificările climatice drept „un banc chinezesc„. Văzând acum pe cine a desemnat Trump ca ministru de externe, adică pe fostul şef de la Exxon-Mobile, Rex Tillerson, climatologii americani îşi salvează datele pe servere care scapă de sub influeţa administraţiei SUA. Negaţionismul ecologic va vedea în asta, […]
Se pare că noi românii le facem pe toate mai cu moţ decât restul lumii. La noi se schimbă şi mersul astrelor… „Climate Change” pe româneşte: Actualizare: Mi se relatează prin mesaj personal faptul că responsabilul siteului pomenit mai sus ar fi atras deja în urmă cu doi ani atenţia redactorului în două privinţe: 1. […]
Platforma on-line „În Linie Dreaptă” publică sub titlul foarte sugestiv „Vortex Şmortex” un articolaş care încearcă să ne facă să credem că încălzirea globală este un mit. Articolul poartă, printre altele, şi eticheta „Ipohondrii Ecologice”, ceea ce mă face să cred că autorul este recidivist. Mai cred şi faptul că această platformă ar trebui să […]
miercuri, august 14, 2024
Pentru a ilustra temperaturile extreme care se întâlnesc din ce în ce mai des, culoarea roşie, care se intensifică după valorile înregistrate, nu mai este suficientă: unele zone apar de-a dreptul negre. Având în vedere numărul ridicat de decese asociat cu fenomenul de caniculă extremă (în anul trecut, Europa a înregistrat 47.000 de decese cauzate […]
Die Anzahl von schweren Luftturbulenzen hat zwischen 1979 und 2020 um 50% zugenommen. Die Mitglieder der Sekte „Das Grüne ist Rot” leugnen nach wie vor jeden möglichen Einfluß des Klimawandels darauf: „Es ist bloß das Wetter”. === Numărul turbulenţelor aeriene grave a crescut între 1979 şi 2020 cu 50%. Membrii sectei „Verdele este Roşu” neagă […]
Platforma www.contributors.ro mi-a trezit interesul acum mai bine de zece ani, atât prin diversitatea şi calitatea articolelor, cât şi prin faptul că numeroşi autori erau dispuşi să comunice de la egal la egal cu comentatorii. Ba am scris chiar eu însumi acolo un articolaş referitor la alegerile din Germania din toamna anului 2013, articolaş care, […]