Chestia cu suportul pentru două steaguri, fixat pe faţada fiecărei case, a apărut încă pe vremea lui Stalin, când „pavoazarea” caselor era, sub ameninţarea unor pedepse draconice, obligatorie. Pe vremea aceea erau impuse drapelele sovietic şi românesc.
Îmi amintesc din acele timpuri cum noi, mama, tata, soră-mea şi cu mine plecaserăm odată cu noaptea-n cap de la Gherla, unde locuiam, la ţară. Nu mai ştiu ce sărbătoare era, poate 7 noiembrie, deoarece trebuia lipită pe geam nu numai poza lui Gh. Gh. Dej, ci şi a lui I. V. Stalin. Şi pentru că nu era permis să laşi casa fără pavoazare, tata a lipit la repezeală cele două portrete pe partea din interior a sticlei unui geam de la stradă, după care am plecat. Vecinii au forţat uşa de la intrare şi au întors sticla geamurilor, care era montată din fericire cu şipcă, deoarece marii conducători fuseseră plasaţi şi lipiţi zdravăn cu capul în jos. Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă nu făceau asta, familia noastră fiind oricum considerată reacţionară…
Revenind la suportul de steaguri, obiceiul a rămas, ba chiar s-a răspândit şi mai mult. Străzile din oraşe au devenit defileuri de drapele, şi nu ca-n Franţa doar de ziua naţională, ci tot timpul
. Imediat după ce România a fost primită în Uniunea Europeană, steagul românesc a fost însoţit cu mândrie de cel albastru cu stele. Euforia europenismului a cam dispărut, acum flutură unul lângă altul două drapele româneşti, că dacă tot este loc, hai să-l folosim. Dar cum să mai simţi atmosfera de sărbătoare, dacă fâlfâiala este continuă?
Proletcultismul în artă a dispărut la fel de puţin cum au dispărut miliţienii, deşi şi-a schimbat obiectul. Gustul artistic apărut la noi în anii 50 şi perfecţionat pe vremea lui Ceauşescu prin mărirea dozei de ridicol dincolo de limita suportabilităţii, a influenţat mai toate creaţiile de după 90, de la statuia lui Avram Iancu din Cluj, trecând prin toate monumentele bolovănoase ale eroilor de pretutindeni, şi până la Traian cu lupoaica în braţe.
Cu toate că am început să mă obişnuiesc cu fenomenul cotidian de 
deturnare şi falsificare a patriotismului, tot mai apar evenimente care-mi fac părul măciucă, eu fiind un adept convins al lui Karl Kraus.
Ordinul dat echipajelor Poliţiei şi Jandarmeriei Române de a difuza primele strofe din imnul naţional este unul dintre acestea.
Cât poţi să fii de îngrămădit, ca ministru de interne, ca să emiţi un asemenea ordin ridicol?
Cum poţi să nu-ţi dai seama că acest gest penibil afectează şi mai mult imaginea României în lume? De parcă toate prejudecăţile existente n-ar fi de-ajuns!
Sigur că da, se poate argumenta că un popor care a fost în stare să-şi trădeze şi întineze propria muzică prin manele, care a acceptat corupţia ca pe o a doua natură, nu mai are nimic de pierdut în această privinţă şi îşi merită soarta.
Un politician care gândeşte şi acţionează în acest fel ar trebui trimis (printre altele) la plimbare. Acest lucru probabil nu se va întâmpla. Ceea ce dovedeşte odată în plus că voi, PNL (dar nici cu PMP, UDMR, USR nu mi-e ruşine) nu sunteţi cu nimic mai buni decât – pe drept mult hulitul – PSD. Vă mai miraţi că nu se întorc emigranţii români în ţară?
-
Neue Artikel / Articole noi
Archive / Arhive
Suche / Căutare
Neue Kommentare / Comentarii noi
Links / Linkuri
Autentificare
Acum nu vor sa mai vina romanii plecati! Din contra! De banii lor ar avea nevoie, de ei nu…
Drapelul fluturand oricand, oriunde, e pe „sistemul”: ne iubim patria in fiecare zi, nu doar de sarbatori patriotice nationale. :)Sau… le-au amplasat pe ici-colo si nu le-au mai dat jos, pentru ca sarbatori tot sunt…
Cat despre imnul Ro… :)) As minti sa spun ca nu m-a impresionat cand l-am auzit, dar nu stiam ca e un ordin de ministru si am crezut ca a scos cineva difuzoarele pe fereastra si a dat drumul la imn! Apoi am aflat… Crede-ma! Prefer sa aud imnul din sfert in sfert de ora decat sa aud despre masuri gen „testare in masa”, secretizarea protocoalelor folosite in stoparea nebuniei… In ziua cu „testarea in masa” mi-a sunat telefonul ca la balamuc (sunau oameni din BV!) si-mi spuneau ca vor veni si la noi, si ei erau speriati, voiau sa stie cum se pot apara de testare! Aproape ca mi-a stat ceasul, pentru ca habar nu aveam despre acea informatie… Apoi m-am documentat.
Concluzia mea privind politicienii (si nu numai) este similara cu a ta.
Nu prea înţeleg de ce oamenii se feresc la noi de testare, în timp ce în alte ţări se înghesuie să şi-o facă.
Având de-a face cu o epidemie, adică cu îmbolnăviri în masă, este foarte normal să efectuezi examinări medicale în masă. Anunţul făcut în cazul actual a fost foarte nefericit, deoarece măsurile preconizate sau schiţate nu s-ar fi putut efectua în felul descris din motive de capacitate de testare şi logistică. Dar intenţia în sine nu a fost câtuşi de puţin greşită, doar felul în care a fost anunţată fără a preciza dimensiunile practicabile ale proiectului a fost contraproductivă.
Pe vremea studenţiei mele se practica examinarea radiologică a tuturor studenţilor, lucru pe care l-am considerat nu numai bine intenţionat, dar chiar extrem de folositor. Ce se face acuma în această privinţă? În ţările civilizate toţi membrii de familie ai unui bolnav de TBC sunt obligaţi să se lase examinaţi. La noi nici măcar cei bolnavi nu respectă tratamentul, cu rezultatul pe care îl ştim, ne aflăm pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul şi mortalitatea îmbolnăvirilor cu TBC.
Refuzul de a te lăsa examinat medical sau testat în momentul în care există suspiciuni de boală sau de răspândire a ei este un act profund asocial.
După părerea mea, Poliţia Română ar trebui să se implice mai degrabă în lămurirea şi ajutorarea celor obligaţi să stea închişi în casă decât în difuzarea imnului naţional.