Etliche Amerikaner haben den Rat ihres weisen Präsidenten befolgt und Desinfektionsmittel auch von innen angewendet bzw. damit Lebensmittel behandelt. Es ging ihnen dabei nicht gut. Sie werden ihn trotzdem wieder wählen, sofern sie dies überlebt haben.
===
O droaie de americani au urmat sfatul înţeleptului lor preşedinte şi au utilizat dezinfectanţi şi intern sau au tratat cu ei alimente. Nu le-a mers prea bine. Îl vor alege totuşi din nou, cu condiţia să fi supravieţuit asta.
TVR ne anunţă descoperirea senzaţională a primului caz de cancer la dinozauri.
Pe lângă faptul că această descoperire nu este chiar atât de nouă pe cât se bat în piept autorii articolului (vezi de exemplu aici), mass media românească dovedeşte odată în plus faptul că noi pe toate le facem mai cu moţ: se afirmă că sărmanul dinozaur ar fi supravieţuit extincţiei propriei specii încă vreme de cel puţin 50 de milioane de ani, cu toată boala letală de care suferea…
Am descris în articolul precedent o nouă posibilitate oferită bărbaţilor români şi, prin aceasta, întregii societăţi româneşti, de a „recupera în pas alert retardul istoric” care ne apasă ţara, aşa cum am amintit deja aici. Iar pentru cei care s-ar putea să considere că exagerez, mai scriu şi rândurile de mai jos, poate ajută.
Într-un mic sătuc din România, aflat chiar în inima Ardealului şi populat doar de către indigeni neaoşi, trăiesc, de bine de rău, vreo 50 de familii. 6 cazuri de continuă şi brutală violenţă domestică îndreptată împotriva femeilor din ultimii zece ani sunt cunoscute fără urmă de îndoială.
Primul erou, macaragiu navetist şi beţiv ocazional, îşi bătea regulat nevasta, lucru care a încetat abia atunci când a fost chemat de către Cel De Jos să sporească efectivele iadului. Nevasta, despre care se afirmă că înainte de căsătorie era „normală la cap”, este acum debilă mintal.
Al doilea, hojmalău care refuză de obicei să lucreze şi trăieşte din alocaţia pentru copil şi din salariul nevestei, o speteşte în bătaie pe aceasta de câte ori găseşte sau nu găseşte de băut în casă. Adică adesea. Adică aproape întotdeauna. Adică… dar hai să lăsăm asta. Alcoolul (sau lipsa lui) bată-l vina…
Următoarele cazuri se petrec într-o familie mai mare. Bătrânul, azi de vreo 80 de ani, îşi cotonogea nevasta (despre ceilalţi membri de familie nu ni s-a relatat nimic) dintotdeauna. Căzând la pat, şi-a păstrat însă obiceiul, chemând-o, ori de câte ori avea el chef, să stea îngenuncheată la păruială lângă pat. Întrebată de ce îl ascultă, aceasta (între timp răposată) a răspuns: „Păi dacă nu m-aş duce, data viitoare când m-ar prinde, că doară tră’ să cat de el, ar fi şi mai rău!”
Fiul bătrânului, beţiv ocazional dar meticulos şi eficient, proceda în acelaşi fel cu nevasta, pe care am văzut-o nu doar odată învineţită bine la faţă. El (sau poate totuşi fiul său de 11 ani, care deja la vârsta asta dormea beat prin şanţuri?) a aplicat unui câine o doză uriaşă de spumă de montaj direct în stomac, chestie la care sărmanul animal nu putea să înghită altceva decât lichide până când a fost operat. În fine, ceva sau cineva l-a trăznit şi pe acest soţ şi tată. În momentul în care a încercat să stabilească o legătură electrică „înainte de contor”, în scopul fraudării companiei Electrica Nord, a fost electrocutat mortal.
Mai e unul care, puturos grămadă, doarme într-o gheretă de paznic de la un şantier din apropiere, se îmbată deîndată ce posibilităţile sale financiare îi permit asta şi conduce beat, făcând praf maşină după maşină, după care vine acasă lefter şi „abţiguit” şi-şi cotonogeşte nevasta faţă de copii.
Cireaşa de pe tort este stârpitura ofticoasă numită după adresa casei sale „Număru Unu”, un slăbănog mic şi negricios care, întrerupându-şi înainte de vreme tratamentul necesar (unde-i SANEPID-ul de pe vremuri?), şi-a îmbolnăvit aproape toată familia de tuberculoză. Tipul, pe care şi o pală de vânt ar fi în stare să-l răstoarne, capătă la beţie forţe uriaşe şi-şi snopeşte în bătaie nevasta, deşi aceasta ar putea în mod normal să-l proiecteze cu o palmă tocmai până-n satul vecin.
Cu aceasta se încheie lista cazurilor cunoscute mie, despre cele subterane n-aveţi decât să faceţi singuri speculaţii. Peste zece la sută este, orişicât, un procent bunişor, nu-i aşa?
Închei aici, nu însă fără a-mi exprima o speranţă. Cei doi proxeneţi moldoveni, care au demarat ample activităţi de construcţii în sat („pensiuni agroturistice”, „fabrică de cipsuri”, benzinărie, etc.) şi care vor fi în curând eliberaţi dintr-o închisoare britanică, vor fi având, luând în considerare experienţa lor deosebită în relaţiile cu femeile, mai multă reţinere în această privinţă… dacă nu de altceva, măcar pentru păstrarea capitalului uman în condiţie de bună funcţionare.
…pentru bărbatul român.
Dacă în viitor va veni acasă mahmur şi va avea chef să tragă o cafteală cuiva, se va putea folosi de acest dispozitiv, care, cuplat cu un circuit de amplificare, va putea scoate şi vaietele atât de liniştitoare pe care astăzi este silită să i le ofere nevasta.
Iar aceasta îşi va putea îndeplini mai bine, scutită de vânătăi supărătoare, îndatoririle ei obişnuite, cum ar fi aceea de a aduce bani în casă şi de a împrospăta la timp rezervele domestice de băutură şi ţigări.
Nach dem Motto „Alles kann man nicht haben”, die Nachteile des Lebens in Deutschland zeigen sich ganz deutlich: die Menschen müssen hier demonstrieren, um sich vor dem „Corona-Behördenwillkür” zu befreien. In Rumänien hingegen übernimmt das Verfassungsgericht diese Arbeit, die Menschen können sich aufs Feiern konzentrieren. Es wird sogar erwartet, dass CCR bald die Corona-Pandemie in ihrer Gesamtheit für verfassungwidrig erklärt…
===
După principiul „nu poţi să le ai pe toate”, dezavantajele traiului din Germania devin absolut evidente: oamenii trebuie să demonstreze pentru a se putea elibera de măsurile „arbitrare” anti Corona ale autorităţilor. Prin contrast, în România, această misiune este preluată de către CCR şi oamenii pot să se concentreze pe distracţii. Se aşteaptă chiar ca CCR să declare în curând întreaga Corona pandemie drept anticonstituţională…
Având în guvern doi atleţi intelectuali de talia unui Marcel Vela sau Nelu Tătaru, premierul Ludovic Orban se molipseşte şi el cu încetul:
Nu se închide nimic. Anumite activități unde, de regulă, după ora 23.00, există riscul de transmitere a virusului, vor fi închise.
An der Ecke zur Schulstrasse bog ich heute nach rechts ab. Das war nicht unsere übliche Route, normalerweise ging ich mit Bonny genau in die andere Richtung spazieren, zum Waldrand. Unschlüssig hing sie etwas zurück, die Leine spannte sich ein wenig. Dann nahm sie die veränderte Lage einfach hin und kam auf gleiche Höhe zurück.
Ich bog nun in eine kleine Gasse ein. An der Rückseite von prächtigen Häusern mit Riesengrundstücken kannte ich einen von Bäumen umsäumten Fußgängerweg, wo früher die Eisenbahntrasse entlang lief. Hier war es schattig und feucht. Der Duft der Akazien war überwältigend.
Wir näherten uns den Sportplätzen. Heute war hier was los. Wahrscheinlich wurde meine Entscheidung, diese Richtung einzuschlagen, im Unterbewusstsein durch den Spiellärm ausgelöst.
Auf dem Fußballspielplatz wirbelten zwei Schülermannschaften wortwörtlich viel Staub auf. Das hier war jedoch etwas mehr als nur jene einfachste Art von Sportunterricht für Buben, die so häufig an Schulen praktiziert wird: die Mannschaften hatten richtige Trikots an, rot auf der einen und weiß auf der anderen Seite. Es gab sogar Schiedsrichter, die trugen schwarze Hosen und schwarzgelb gestreifte Trikots, es musste also irgendeine Schülermeisterschaft sein. Auf meiner Seite war kein Platz für Publikum, da der freie Streifen am Zaun entlang nur etwa zwei Meter breit war. Auf der anderen Seite befand sich hinter einer symbolischen Absperrung ein bunter Haufen von vielleicht hundert Zuschauern. So weit ich das von hier aus erkennen konnte, waren die meisten von ihnen auch Schüler.
Ich bückte mich ein wenig und schlüpfte durch ein großes Loch im Maschendrahtzaun rein. Bonny schwänzelte erfreut und folgte mir, wir gingen dann zusammen zum Rand der Spielfläche.
Das Spiel lief ziemlich chaotisch hin und her. Es bestand hauptsächlich aus einem großen Gewühle im Mittelfeld, begleitet von viel Geschrei. Der Spielerhaufen bewegte sich abwechselnd zehn Meter nach links oder rechts, je nachdem, wer den Ball hatte. Hin und wieder gab es Befreiungsschläge oder Querschläger, die einen Überraschungsmoment mit sich brachten und das Geschehen unversehens in die Nähe eines Tores verlagerten. Das Geschrei wurde dann noch größer. So wie jetzt. Der langaufgeschossene rechte Verteidiger der weißen Mannschaft, links von mir, machte einen Befreiungsschlag, wobei er den Ball nicht ganz richtig traf. Der Ball bekam viel Drall und flog weit nach vorne in einem kuriosen Bogen, der beide Mannschaften voll überraschte. Auf einmal war der kleine Rechtsaußen der Weißen in einer aussichtsreichen Position am 16-Meter Raum ganz allein, und der Ball flog ihm zu! Er trippelte kurz und nahm Anlauf zum Schuss. Der Ball setzte auf und sprang tückisch zur Seite. Der Kleine schoss ein Riesenloch in die Luft und landete dann ob des überschüssigen Schwungs auf den Rücken. Er blieb liegen, der Ball ging ins Toraus. Der Lärm war jetzt ohrenbetäubend.
Der lange Verteidiger, der die Vorlage gegeben hatte, lief nun zum Unglücksraben und trat ihm mit voller Wucht in den Bauch.
Der Linienrichter auf meiner Seite schaute weg.
“Hey, das war doch eine Tätlichkeit. Sind Sie blind?” sagte ich zu ihm unter Darbietung meiner ganzen Diplomatie. Er warf mir einen kurzen Blick und tat so, als hätte er nichts gehört.
“So pfeifen Sie doch!” schrie ich ärgerlich.
Mit einem Schäferhund an meiner Seite machte ich wohl einen ungemütlichen Eindruck, weil er diesmal doch antwortete.
“Warum? Ist was passiert?” fragte er unschuldig zurück.
“Sehen Sie da” ich zeigte auf den Kleinen, der immer noch am Boden lag und sich krümmte, “der Lange hat ihm voll in den Bauch getreten.”
“Die gehören aber zur gleichen Mannschaft” sagte er und zuckte mit den Schultern.
“Das ist doch egal, Tätlichkeit bleibt Tätlichkeit, auch wenn sie gegen Zuschauer oder Schiedsrichter gerichtet ist.”
“Ach, das sind doch Achtklässler. Die haben keine richtige Kraft, auch wenn sie voll zuschlagen. Kann also nicht viel passieren. Ich weiß, wovon ich rede, ich bin Sportlehrer” sagte er uninteressiert.
Der Schiedsrichter hatte das Spiel noch nicht freigegeben. Gestützt von zwei Mitspielern, ging der Kleine jetzt langsam vom Spielfeld.
“Der Lange ist wohl paar Mal sitzen geblieben, was? Der ist über einsachtzig. Na, dann hoffe ich, dass er bei Gelegenheit auch Ihnen einen Tritt in die Eier verpasst!” sagte ich boshaft und verließ das Spielfeld. Bonny spürte meine Verärgerung, drehte sich einige Male nach dem Linienrichter um und knurrte ihn an.
Zu Hause erzählte ich Vera die Geschichte.
“Das war die souveräne Gelassenheit eines Pädagogen” war meine Schlussfolgerung. “So was lernen die heutzutage auf der Hochschule.”
===
La colţ cu Schulstrasse am cotit azi la dreapta. Asta nu era traseul nostru obişnuit, în mod normal mergeam la plimbare cu Bonny chiar în direcţia opusă, spre liziera pădurii. Nehotărâtă, rămase un pic în urmă şi lesa se întinse uşor. Apoi acceptă simplu situaţia schimbată şi reveni în dreptul meu.
Am dat colţul intr-o străduţă mică. În spatele unor case elegante cu terenuri întinse ştiam de existenţa unei alei pentru pietoni mărginită cu arbori, unde pe vremuri trecea calea ferată. Aici era umbros şi umed. Parfumul salcâmilor te copleşea.
Ne-am apropiat de terenurile de sport. Azi era o droaie de mişcare pe-aici. Probabil luasem hotărârea să mă îndrept în această direcţie în mod subconştient, influenţat de larma jocului.
Pe terenul de fotbal, două echipe de şcolari ridicau un nor uriaş de praf. Era însă ceva mai mult decât acea simplă formă de lecţie de sport pentru băieţi, practicată de multe şcoli: echipele aveau tricouri adevărate, roşii de-o parte şi albe de ceealaltă. Erau şi arbitri, care purtau chiloţi negri şi tricouri cu dungi galben-negre, trebuia să fi fost vreun campionat şcolar. De partea mea nu era loc pentru public, deoarece fâşia liberă de lângă gard avea doar vreo doi metri. De partea ceealaltă, în spatele unui gard simbolic, o adunătură multicoloră de vreo sută de spectatori. Pe cât puteam să apreciez eu de aici, aceştia erau în majoritate tot şcolari.
M-am aplecat puţin şi am intrat printr-o gaură mare din plasa gardului. Bonny dădu din coadă veselă şi mă urmă, ne-am îndreptat împreună spre marginea terenului.
Jocul se desfăşura destul de haotic dintr-o parte în alta. Consta în mare măsură dintr-o vânzoleală la mijlocul terenului, acompaniată de zbierete. Grămada de jucători se deplasa alternativ zece metri la stânga sau dreapta, în funcţie de cine era în posesia mingii. Din când în când apărea câte o lovitură de degajare sau vreun ricoşeu, care produceau un moment de surpriză şi mutau dintr-o dată acţiunea în apropierea uneia dintre porţi. Zbieretele deveneau atunci şi mai tari. Ca în acest moment. Lunganul fundaş dreapta al echipei în alb efectuă o degajare, la care nu nimeri însă ca lumea balonul. Acesta primi mult efect şi zbură pe o curioasă traiectorie arcuită, care surprinse ambele echipe. Dintr-o dată, micuţul de pe extrema dreaptă a albilor se află la marginea careului de 16 metri într-o poziţie avantajoasă, şi mingea se îndrepta spe el! A tropăit scurt pe loc şi şi-a luat avânt pentru şut. Mingea atinse pământul şi sări parşiv într-o parte. Micuţul luftă şi ateriză din cauza impulsului de prisos pe spate. Rămase pe jos, mingea ieşi în aut de poartă. Gălăgia deveni acum asurzitoare.
Lunganul apărător, care făcuse centrarea, merse acum la ghinionist şi în lovi cu sete în burtă cu piciorul.
Arbitrul de linie de pe partea mea se uită în altă parte.
“Hei, păi asta a fost fault intenţionat. Sunteţi chior?” l-am întrebat făcând uz de întreaga mea diplomaţie. Mi-a aruncat o privire fugitivă şi s-a prefăcut că nu a auzit nimic.
“Fluieraţi dracului!” am strigat furios. Cu un ciobănesc german alături făceam probabil o impresie ameninţătoare, deoarece de data asta îmi răspunse totuşi.
“De ce? S-a întâmplat ceva?” replică el cu nevinovăţie.
“Uitaţi-vă acolo” am arătat spre micuţul care zăcea încă la pământ şi se chircea, „lunganul l-a lovit cu piciorul în burtă”.
“Păi sunt din aceeaşi echipă” spuse el ridicând din umeri.
“Asta nu contează, vătămare corporală rămâne vătămare corporală, chiar dacă este îndreptată împotriva spectatorilor sau arbitrilor.”
“Ah, ăştia sunt în clasa a opta. N-au forţă ca lumea, chiar când lovesc din plin. Nu se poate întâmpla mare lucru. Ştiu despre ce vorbesc, sunt profesor de sport” spuse el fără interes.
Arbitrul nu fluierase încă reluarea jocului. Sprijinit de doi coechipieri, micuţul părăsi încet terenul de joc.
“Lunganul a rămas de câteva ori repetent, nu? Are peste unuoptzeci. Ei, sper că ocazional o să vă tragă şi dumneavoastră un şut în ouă!” am spus eu furios şi am părăsit terenul. Bonny mi-a simţit iritarea şi s-a întors de câteva ori spre arbitru mârâind.
Acasă i-am povestit soţiei mele Vera toată povestea.
“Asta a fost nonşalanţa suverană a unui pedagog” am tras eu concluzia. „Aşa ceva învaţă în ziua de azi la facultate”.
12 rumänische Arbeiter aus Berlin, die positiv auf COVID-19 getestet wurden, sind aus der Quarantäne geflohen. Das war die erste Version dieser Nachricht von TVR. Später wurde dies korrigiert: nur einige(?) davon sollen geflohen sein. Hurra! Es gibt doch noch Hoffnung für das Land und sein Image in der Welt! Nieder mit der Verleumdung, die uns entgegen gebracht wird!
===
12 muncitori români din Berlin, care au fost testaţi pozitiv la COVID-19, au fugit din carantină. Asta a fost prima versiune a acestei ştiri difuzată de TVR. Mai târziu, aceasta a fost corectată: numai unii(?) dintre ei ar fi fugit. Ura! Mai sunt totuşi speranţe pentru ţară şi imaginea sa în lume! Jos cu denigrarea la care suntem supuşi!
Habe ich auf meinem Rechner gefunden. Wo es bloß herkommen mag?
===
Iată ce am găsit pe calculatorul meu. Oare de unde o fi venind?
![Amy Winehouse-Back To Black [Front]](https://paulmelian.de/blog/wp-content/gallery/muzica-1/Amy-Winehouse-Back-To-Black-Front.jpg)
