Skip to content

Previziune

Iată cum va funcţiona USL 2.0:

Roata istoriei: USL redivivus. Pe când FSN?

Fostul ministru(!) Daniel P. Funeriu ne face părtaşi la înţelepciunea sa cosmică şi analizează alianţa PNL-PSD care se întrevede. Ajungând la îndemnul de „a ne uita reci la realitate” era cât pe-aci să mă opresc din citit. Oi fi eu vechi, domnule, dar încă nu sunt rece! Bine că am continuat, totuşi, lectura, că altfel aş fi fost privat de profunde cugetări precum „Cred că o asemenea mare coaliție ne va feri de progresismul descreierat, dar și de excese gen AUR. Ceea e e bine.” sau „Coagularea e un proces distructiv. Cristalizarea… constructiv.” La afirmaţia că Preşedintele i-ar fi „urmat îndemnul” de a numi rezultatul negocierilor de ieşire din criză „cristalizare” şi nu „coagulare” chiar m-au trecut fiorii. A ajuns oare Iohannis, în disperarea sa tâmpă, să asculte chiar şi de ĂSTA?
PS
Îi dau şi eu un sfat lui Iohannis. Procesarea rahatului tot rahat produce. Un rahat poate mai concentrat, mai omogen, dar în nici un caz cristalin… iar pentru igiena sa bucală, aşa cum i-am mai recomandat deja altă dată, iată un dispozitiv potrivit:

Cui îi cântă cucuveaua

Pe vremuri, când adepţi ai PSD intonau, cu ocazia alegerilor, pe muzica din „Zece negri mititei”, cântecelul amintit aici, speram totuşi, că oarecând vor veni şi vremuri mai bune. Aiurea. Ajunge să înlocuim numele lui Băsescu prin cel al lui Iohannis, şi PSD prin PNL, ca să ne lămurim cum stăm.
Bine-bine, veţi zice, Pesedeul de atunci nu mai există, ceea ce este în parte adevărat. PNL i-a confiscat acestuia mai tot clientelismul şi lipsa sa de principii şi de obraz. Vă doresc, în consecinţă, alegeri liniştite şi un sufragiu înţelept.

Mit Verlaub, Herr Präsident, Sie sind ein Hornochse* (continuare)

Ne-am bucurat când Iohannis a câştigat în faţa lui Ponta şi a Veoricăi Dăncilă.
Iar eu mi-am zis: „Decât un neam prost, mai bine un neamţ prost”.
Dacă aş fi fost pe deplin conştient de dimensiunile prostiei sale, poate m-aş mai fi gândit puţin…
Oricum, iată că lucrurile se aşează, încet-încet, şi la noi în ţară. Ţara are un Preşedinte pe potrivă, PNL aşişderea, şi în curând vom avea şi un guvern pe potrivă.

* În traducere liberă: „Dacă-mi permiteţi, domnule Preşedinte, sunteţi un bou”. Aceasta este o parafrază la legendara intervenţie a deputatului „Verzilor” din Parlamentul german, Joschka Fischer, adresată vicepreşedintelui Bundestag-ului, Richard Stücklen: „Mit Verlaub, Herr Präsident, Sie sind ein Arschloch”.

Între vaiet şi râs

Azi am citit din nou o parabolă marca Adrian Papahagi, adică încă o căcărează pe care el se încăpăţânează să o vadă drept cugetare profundă. Asta mi-a trezit o ciudată stare de spirit, ambiguă, difuză, greu de explicat… în sfârşit, cum să vă spun, ceva între vaiet şi râs.

Cui pe cui se scoate?

Poporul român, care a dovedit, prin zicalele sale privind animalele, nu numai o profundă înţelegere, dar şi o sinceră (deşi bine disimulată) afecţiune pentru acestea, a creat mai nou, cu fantezia sa fără margini, o nouă expresie, demnă de a fi aşezată alături de „A tăia frunză la câini.”
Ne referim, bineînţeles, la extrem de sugestiva „A da cuie la mîţ”. Încheiem, deci, cu urarea potrivită (nu din inimă, ci din rărunchi) „Cuie Mîţu!”

Eppoppee

A. Papahagi propovăduie, cu „piper polemic” părerea potrivit căreia… da mai citiţi şi singuri.

Licenţă filozofică

Într-o postare de pe facebook, Mihail Neamţu ne confruntă cu nimicnicia vieţii noastre actuale:

[ ] Viul vieții este înlocuit de pixeli și ecrane, scrolling și trolling. [ ]

Citiţi restul şi singuri.
Netam nesam, fostul „olimpic naţional la filozofie” ne serveşte şi o cugetare care nu prea are nicio legătură cu textul. „Niciodată prea mic”? Mă cam zgârie la urechi… da’ mă rog, eu n-am fost olimpic naţional la filozofie.

Concluzii biblice

La toată discuţia înfierbântată din ziua de azi privind homosexualitatea, ţinând cont şi de faptul că cei mai îndârjiţi adversari ai dezincriminării LGBT sunt „creştini”, mi-am zis că n-ar strica să mă informez un pic asupra a ceea ce ne spune în această privinţă Biblia. (Nu vă aşteptaţi la o examinare exhaustivă, n-am timp de asta.)
Am reţinut câteva concluzii.
1) Dumnezeu i-a pedepsit pe cei necredincioşi lăsându-i „pradă necurăţiei” . Homosexualitatea este, deci, pedeapsă de la Dumnezeu, creaţia Lui. Lucrurile sunt clare. (Rămâne doar întrebarea pentru ce a acordat El, în atotputernicia sa, pedeapsa necredinţei. Nu prea putem să ne întoarcem chiar la păcatul originar, având în vedere discriminarea evidentă pe care o putem constata. De ce nu toţi?)
2) După cum se pare, cei astfel pedepsiţi, în rătăcirea lor, nu prea simt asta ca pe o pedeapsă şi nici nu consideră că se păcătuieşte prin asta.
3) Femeia îndrăzneşte să se ridice deasupra condiţiei sale de obiect şi, pe lângă că nu se mai lasă întrebuinţată de bărbaţi, întrebuinţează ea alte femei sau se lasă, cu totul împotriva firii, întrebuinţată de ele.
4) Pe bărbaţi, care au părăsit întrebuinţarea firească a femeii şi se dedau cu patimă unor lucruri scârboase între ei, Dumnezeu îi lasă în voia minţii lor blestemate.
5) Homosexualii, bărbaţi sau femei, sunt pedepsiţi suplimentar prin toate viciile cunoscute. O pedeapsă, care îşi ratează scopul, deoarece prin asta rătăcirile neîngăduite devin mult mai uşor de suportat.
6) Era cât pe-aici să uit: La moarte cu ei!
Ca toţi dictatorii, Dumnezeul Bibliei încearcă, în loc să gestioneze în mod onest rezultatele proiectului său printr-un management adecvat, să-şi ascundă greşelile făcând altele noi. În privinţa asta este, dacă doar un sfert din Biblie este adevărat, o cizmă. Fiind eu însumi pe vremuri manager sau cadru de conducere, am angajat numeroase persoane care îmbrăţişau această carieră. Dacă El ar fi apărut printre candidaţi, l-aş fi căzut.

Starea de păcat a omenirii
Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăţi, fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi și au înnebunit și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, așa că își necinstesc singuri trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel, și bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.
‭‭Romani‬ ‭1:18-32‬ ‭

Ură

Mihail Neamţu, („scriitor, antreprenor, educator”) ne aduce la cunoştinţă următoarele:

Pentru prima dată în viaţa mea (şi doar la fotbal) zic: -Hai Ungaria.

Se referă, bineînţeles, la meciul de fotbal de ieri seara de la München dintre Ungaria şi Germania, partidă disputată şi pe plan politic prin intenţia primarului oraşului de a ilumina stadionul în culorile LGBT, acţiune blocată de UEFA.
Ce înţeleg eu din asta este că ura domniei sale împotriva ungurilor a fost depăşită de cea împotriva „sexomarxiştilor” care promovează drepturile persoanelor de orientare LGBT. Pot înţelege sentimentul de ură împotriva cuiva care te-a înjosit, înşelat sau rănit. Dar care or fi fiind motivele domniei sale atunci când urăşte pe cineva care, la urma urmei, nu i-a făcut nimic? Ura asta viscerală faţă de cei care sunt altfel decât noi are, după mine, o componentă patologică. Sau poate există totuşi un mecanism mult mai simplu care duce la apariţia ei: invidia, după cum sugerează (chiar dacă într-un context diferit) celălalt adversar îndârjit al „sexomarxismului”, Adrian Papahagi? Adică „obida neputincioasă, incapacitatea sufletului de a suprima adevărul”? Având în vedere pasiunea pentru culori stridente demnă de un papagal, pe care ne-o demonstrează Mihail Neamţu, n-ar fi de mirare…
În aceeaşi ordine de idei am mai întâlnit încă odată afirmaţia „Pentru prima dată am ţinut cu ungurii” după recentul meci Franţa-Ungaria. Motivul era însă altul, erau „negrii buzaţi” care făceau parte din echipa Franţei. Pe ăştia e greu să-i urăşti din invidie, îi urăşti doar pentru că există. Şi merită asta pe deplin prin urâţenia lor, nu-i aşa?
Iar acum, după ce am aflat toate astea, mă întreb, naiv cum sunt eu: ce naiba are toată povestea asta de-a face cu fotbalul sau cu sportul în general? După care îmi amintesc afirmaţia unui coleg german, care susţinea că sportul este continuarea războiului cu mijloace paşnice. Halal pace.