Datorez faptul că am luat cunoştinţă de această pianistă elveţiană unui lung ocol al informaţiei via America. Dar asta nu strică, bineînţeles, nimic din prospeţimea actului artistic…
În limbile franceză şi germană, etimonul „autarchie“ respectiv „Autarkie“ a fost preluat la finele secolului XVIII / începutul secolului XIX din limba greacă, („αὐτάρκεια“, care provine din „αὐτός“ şi „ἀρκεῖν“) sensul originar fiind similar cu cel din limba greacă: „frugalité, sobriété, tempérance; … contentement que l’on reçoit de son état“, respectiv „Zustand, in dem man keines anderen bedarf, Selbstgenügsamkeit“. Pentru limba engleză, mai căutaţi şi singuri. (Continued)
Lunga umbră a lui Marx apare de fiecare dată când ne tânguim de pacostea adusă de comunism. Eu cred însă că Marx s-ar fi răsucit mai degrabă în groapă, dacă ar fi văzut ce iese din tezele sale. Sau, dacă ar mai fi trăit pe vremea revoluţiei din 1917, s-ar fi ridicat împotriva bolşevicilor, apărându-şi utopia. Îi sar însă lui Marx „în apărare” fără a-i ierta aroganţa tâmpă. (Continued)
Confuzia dintre democraţie şi populism este cam la fel de stupidă ca şi cea dintre emanciparea femeii şi feminism, doar că mult mai periculoasă.
Acu’ vreo câteva zile m-am împiedicat din nou de o elucubraţie de tip facebook a lui Dragoş Paul Aligică, pe care ÎLD o ridică, ca şi pe majoritatea celor ale lui Adrian Papahagi (nu vă speriaţi, n-am să mă mai ocup, aşa cum am promis, de el!), la nivel de articol. Mai fac şi azi o promisiune: după încercarea de pamflet de mai jos voi înceta să-mi mai bat capul şi cu primul numit, la fel cu ÎLD. (Continued)
Dedic această melodie „Senatorului” Şerban Nicolae cu scuzele de rigoare pentru nepotrivirile din text. Am găsit însă grohăiturile din fundal foarte adecvate.
PS
Dacă ghilimelele folosite pentru a ilustra calitatea acestei personalităţi politice româneşti deranjează pe cineva, mă declar de acord cu modificarea: Membru al „Senatului” Român.
Dacă aspiră la DEMOCRATURĂ, forţele politice majoritare găsesc pentru adversarii lor politici tot felul de denumiri foarte semnificative: unii spun „Stat Paralel”, alţii „Casta Magistraţilor” sau (cum spun cei mai versaţi) „Agenţi Străini”. (Am scris „foarte semnificative” referindu-mă la cei care inventează astfel de denumiri, care amintesc în mod fatal de „duşmanii poporului”.)
Eu sper în continuare că aceste forţe ale răului vor pierde cândva bătălia. Şi chiar dacă nu va fi aşa, măcar am satisfacţia că tremură de frică.
La moartea Regelui Mihai se înghesuie toţi pesediştii să exprime condoleanţe. Nici măcar Iliescu, acest rinocer al politicii româneşti, omul care a făcut un rău incomensurabil acestei ţări, cel care a încercat să-l înjosească pe Rege în repetate rânduri, nu se dă la o parte. Era mai bine dacă-şi amintea de scena penibilă în care Regele i-a refuzat strângerea de mână, poate atunci ar fi tăcut naibii din gură.
Acu’ vreo zece anişori comentam destul de des pe o platformă de internet din Germania, unde se discutau cele mai diverse teme, de la politică până la literatură. Am avut, cu această ocazie, o divergenţă de păreri cu un comentator austriac, un tip plin de sine, cu veleităţi de scriitor, veleităţi care erau, zic eu, cam la fel de îndreptăţite ca ale mele. Epuizându-şi, după cum se pare, resursele retorice, tipul a recurs în cele din urmă la încercări de jignire, zic încercări, pentru că pe mine toată treaba m-a lăsat de fapt rece. (Continued)
![Amy Winehouse-Back To Black [Front]](https://paulmelian.de/blog/wp-content/gallery/muzica-1/Amy-Winehouse-Back-To-Black-Front.jpg)
