Confuzia dintre democraţie şi populism este cam la fel de stupidă ca şi cea dintre emanciparea femeii şi feminism, doar că mult mai periculoasă.
Acu’ vreo câteva zile m-am împiedicat din nou de o elucubraţie de tip facebook a lui Dragoş Paul Aligică, pe care ÎLD o ridică, ca şi pe majoritatea celor ale lui Adrian Papahagi (nu vă speriaţi, n-am să mă mai ocup, aşa cum am promis, de el!), la nivel de articol. Mai fac şi azi o promisiune: după încercarea de pamflet de mai jos voi înceta să-mi mai bat capul şi cu primul numit, la fel cu ÎLD. Continuă să citești
Dedic această melodie „Senatorului” Şerban Nicolae cu scuzele de rigoare pentru nepotrivirile din text. Am găsit însă grohăiturile din fundal foarte adecvate.
PS
Dacă ghilimelele folosite pentru a ilustra calitatea acestei personalităţi politice româneşti deranjează pe cineva, mă declar de acord cu modificarea: Membru al „Senatului” Român.
Dacă aspiră la DEMOCRATURĂ, forţele politice majoritare găsesc pentru adversarii lor politici tot felul de denumiri foarte semnificative: unii spun „Stat Paralel”, alţii „Casta Magistraţilor” sau (cum spun cei mai versaţi) „Agenţi Străini”. (Am scris „foarte semnificative” referindu-mă la cei care inventează astfel de denumiri, care amintesc în mod fatal de „duşmanii poporului”.)
Eu sper în continuare că aceste forţe ale răului vor pierde cândva bătălia. Şi chiar dacă nu va fi aşa, măcar am satisfacţia că tremură de frică.
Country & Eastern Music!
La moartea Regelui Mihai se înghesuie toţi pesediştii să exprime condoleanţe. Nici măcar Iliescu, acest rinocer al politicii româneşti, omul care a făcut un rău incomensurabil acestei ţări, cel care a încercat să-l înjosească pe Rege în repetate rânduri, nu se dă la o parte. Era mai bine dacă-şi amintea de scena penibilă în care Regele i-a refuzat strângerea de mână, poate atunci ar fi tăcut naibii din gură.
Acu’ vreo zece anişori comentam destul de des pe o platformă de internet din Germania, unde se discutau cele mai diverse teme, de la politică până la literatură. Am avut, cu această ocazie, o divergenţă de păreri cu un comentator austriac, un tip plin de sine, cu veleităţi de scriitor, veleităţi care erau, zic eu, cam la fel de îndreptăţite ca ale mele. Epuizându-şi, după cum se pare, resursele retorice, tipul a recurs în cele din urmă la încercări de jignire, zic încercări, pentru că pe mine toată treaba m-a lăsat de fapt rece. Continuă să citești
Cu ocazia zilei de 1 Decembrie se petrec lucruri de-a dreptul interesante. Faptul că toţi politicienii români fac declaraţii sforăitoare este absolut normal. Lucru care deranjează, dar nu prea-i interesant. Dar iată că până şi un pigmeu, chiar unul pe care-l caracterizează „pesimismul antropologic”, îşi îndreaptă dintr-o dată spinarea, capătă ochi umezi şi se simte îndreptăţit să vorbească de la egal la egal cu Ţara: „La mulţi ani, România!”. Pe lângă asta, mai comite şi un text edulcorat, „lucid optimist” (preluat atât de „În Linie Dreaptă„, cât şi de „Dreptatea„, platforme internautice care se urăsc reciproc de moarte), care, dacă ţinem cont de pesimismul lui antropologic declarat, trebuie, deci, înţeles ca fiind „eshatologic”.
Mă simt şi eu obligat să scriu, cu întârzierea de rigoare, ceva cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Adică, mai bine zis, să repet faptul că, patriot adevărat fiind, îi dau dreptate necondiţionată lui Karl Kraus.
PS
Poate că cititorul a remarcat (pe drept?) faptul că îi dau cam prea multă atenţie d-lui Adrian Papahagi. Promit că mă voi îndrepta, am să-l las de-acuma baltă, la fel ca pe Dorin Tudoran.
Nu ştiam că până şi nord-coreenii se amestecă în politica românească.
La articolul unuia dintre pigmeii mei preferaţi, care se plânge că facebook i-a şters nuş’ ce comentariu, domnul pomenit în titlu comentează cam aşa:
Facebook are nevoie de o concurenta serioasa. Mai ales ca in cadrul conducerii acestei companii gasim multi oameni recenti.
Vreau să comentez şi eu, da’ în secret. Adică nu acolo, ci aici. Nu ştiu ce comentariu i-a fost şters pigmeului pomenit în cazul de faţă, dar ştiu că acesta a proferat cu altă ocazie înjurături de mamă la adresa unui jurnalist considerat „sfertodoct”. Aşa că, mai uşor cu pianul pe scări, d-le fost politician in spe. Eşti cam recent, mai ai multe de învăţat.
