Minima Ruralia

Am încetat să mai citesc prin Dilema Veche în momentul în care m-am poticnit de afirmaţia lui Sever Voinescu potrivit căreia teroriştii trebuie combătuţi cu propriile lor arme.
Dar iată că azi ajung, cu totul întâmplător (nu mă întrebaţi cum, habar n-am!), din nou pe-acolo şi îmi sare în ochi titlul atât de spiritual şi poetic “Muze / Gemüse*” al unui „articol” comis de Maria Balabaş, muziciană, jurnalistă radio şi ţărancă benevolă.
L-am citit. După fiecare pasaj îmi puneam repetat întrebarea dacă ceea ce citesc se chiar vrea luat în serios sau este un pamflet scris de o persoană mai puţin înzestrată. Explicaţia titlului (* Numele inițiativei de artă și grădinărit ecologic imaginată de noi, Maria și Vlad, odată cu mutarea la sat) nu a făcut altceva decât să-mi sporească nedumerirea. Şi nici poza care ilustrează textul nu m-a lămurit, ba dimpotrivă! Sunt în continuare indecis.

Judecaţi singuri:
„[ ] Și iată-mă în situația de a avea o casă la sat, între dealuri, de a trăi lîngă o grădină și de a deveni, vrînd-nevrînd, mult mai sensibilă la tot ce se întîmplă în natură. [ ] Din curiozitate și datorită proximității, am început să culeg plante, iar ceaiurile noastre zilnice înseamnă acum și o esențializare a modului în care soțul meu gîndește grădina, nu neapărat din perspectiva eficienței în agricultură, ci urmărind biodiversitatea. [ ] În urmă cu cîteva zile, l-am luat pe băiețelul meu și am mers împreună pe dealuri, în căutare de plante. [ ] Am urcat cu mașina o pantă destul de abruptă, am dat de o turmă de oi, ne-am depărtat de ele, în cele din urmă am oprit mașina în mijlocul cîmpului. [ ] Ascult sunetele cîmpului, bîzîitul gîzelor pe lîngă mine, îmi mai trag cîte-o palmă să nu mă piște goangele, ascult și sunetul palmei lovindu-se de ea însăși, la cîțiva metri mai încolo foșnește pădurea, copilul pornește avaria la mașină. Sînt aici.“
Bine bine, zic, dar de ce?